Asa cum cred ca stie toata lumea I'm back in Firenze for another loooong 10 days...dar weekendul acasa mi-a facut tare bine. Desi azi s-a lasat cu plansete din ambele parti (adica am plans una in bratele alteia eu si Beia...ceea ce e aiurea total).
Acum seara cand ne-am povestit pe skype parea ok...am facut puzzle virtual si am citit despre Camile (girafa ei frantuzoiaca). De fapt la telefon cand am sunat de pe Munchen mi-a spus foarte calma si cu o vocea calda: "mami aici totul e bine. Beia pupe". M-am topit toata...
Si apropos de "pupe"(sunt varza rau, sar de la una la alta) ieri dimineata lenevind in pat toti trei, Beia a reactionat foarte vehement cand noi doi (eu si Sorin) ne-am pupat de buna dimineata. Si ne-a explicat ca mami e mami, tati e tati si Beia pupe mami si Beia pupe tati...adica eu nu pot sa pupe pe taica-su doar ea poate..:) Ne-am distrat bine. In seara asta cand tatal meu mi-a spus pe skype "te pup" iar a intervenit si a spus: Mami e a Beia, Beia pupe. Lucrurile sunt clare, are un simt la proprietatii foarte dezvoltat.
Sa spun ca am facut cele 4 puzzle-uri pe care le are Beia acasa...trecem prin faza in care am facut o obsesie pentru puzzle. Deja se descurca singura, mai are momente cand striga: " mami aiute! Nu inta (intra)". Eu sunt siderata sa vad ca o preocupa asa mult incat i-a lasat pe Winnie si cuburile Lego doua zile in cutiile lor...
Citim...mai in gluma mai in serios eu ii citesc dupa care imi citeste ea. Sa spun ca imita inclusiv tonul vocii mele?
Ne-a lasat masca ieri seara...ne uitam la stiri la TV (da, din pacate am facut si asta ieri seara, pierdere de vreme) si jos pe burtiera defilau temperaturile din diverse orase. Beia: uite mami, doi (2), unu (1), opt...mi-a picat fata...recunostea cifrele!!!!
Daca tot am fost aminadoi acasa, la ceas tarziu in noapte cand copila ne dormea am apucat sa mai povestim...eu m-am plans ca mi-e teama ca traumatizez copilul cu plecarile mele si programul pe care il am...imi doresc sa fiu o mama dedicata si sa stau mult mai mult cu ea...si ca daca ar fi dupa mine m-as lasa de job. Replicile lui au fost asa: tu intr-o luna ai lua-o pe campii, nu ai rezista sa stai doar acasa la cat iti place jobul tau. Apoi ar fi o pierdere dupa atatia ani de scoala si specialziari sa te lasi...mai ales ca ai performante. Sincera sa fiu mi-am adus aminte de o discutie pe care ma mai avut-o odata cu Sorin referitor la mama lui: mama lui a renuntat la un job bine vazut si platit la vremea aia pentru a se ocupa de el. Si la final a sfarsit ca o femeie frustrata, neconsolata, neapreciata, izolata (izolare autoimpusa)...Sorin mi-a spus o data : si la ce i-a folosit ca s-a sacrificat? Toata viata s-a sacrificat pentru altii si nu a fost niciodata apreciata...Stau si ma gandesc ca de fapt femeile in momentul in care se casatoresc si mai ales dupa ce devin mame se sacrifica, isi sacrifica planurile, ideile, idealurile pentru ca nu CRED ca exista si mama perfecta si carierista cu rezulte exceptionale. Una din laturi are de pierdut...iar eu sunt in dilema: merita copilul sacrificiul asta? Adica sa il sacrific pe el in favoarea jobului? Sau merit eu ca om cu idealuri sa sacrific tot si sa devin (in ochii mei si poate, mai grav, ai sotului si miine poimiine al copilului) o frustrata care a sacrificat tot doar ca sa le fie lor bine?
Hmmm...rog cititoarele mele fidele sa isi dea cu parerea...eu tot meditez de vreo 6 luni si nu am inca raspunsul la astfel de intrebari...
personal consider ca orice decizie e buna, atata timp cat esti impacata cu ea. Daca intervin frustralie atunci e o fortare.... Ai vazut filmuletul acela cu mesaje tip "ce as fi vrut sa stiu inainte" ? ... unul dintre mesaje era in genul ca "un copil are nevoie de o mama fericita". Am crescut cu tatal plecat instrainataturi... dar el timp de 10 ani nu a venit decat in concedii... nu e la fel ca si cum pleci din cand in cand cate o luna.
RăspundețiȘtergereDaca natura ta iti dicteaza sa lasi tot pentru a fi o mama casnica, go 4 it! ... asa veti fi toti fericiti... dar numai daca aceasta shimbare este naturalul tau. Anii de studii, nu au de a face... aia era natura ta atunci. Acum poate s-a schimbat natura. .... sau poate e o dorinta temporara... si aici trebuie sa ai grija, ca pauza poate deveni irecuperabila in cariera.. si apar alte frustrari.
Alegeti intelept si impreuna!
Te imbratisez.
Asa e Gabi, ai multa dreptate! Trebuie sa cantaresc bine si sa fac alegerea pe care sa nu o regret mai tarziu...of of
ȘtergereSi eu sunt in aproximativ aceeasi situatie si mi-a facut bine sa citesc istoria soacrei tale. Nu stiu cum sa te incurajez, si eu am momente in care am senzatia ca mai bine ar fi sa ma trezesc langa pui decat sa fiu pe te miri ce coclauri, sa-mi fac griji ca nu-i va placea micul dejun decat ca nu voi nimeri sa cumpar bilet de autobuz de la un automat intr-o limba necunoscuta...
RăspundețiȘtergereCred ca e inerent sentimentul asta si daca te-ai intoarce la serviciu dupa ce copilul pleaca la facultate, cu atat mai mult cand e mic. In plus, la toate framantarile mai contribuie si presiunea pusa de societate, toate persoanele care se dau exemplu de dedicare pentru ca au renuntat la job ca sa-si ingrijeasca copiii pana merg la scoala si care o spun cat se poate de acuzator. Eu inca invat sa fac abstractie de toate astea, nu-mi iese mereu dar macar am inceput sa ma bucur de succesele pe care le am la serviciu, am prioritizat si timpul petrecut acasa si inca lucrez la un plan ca sa eficientizez si timpul petrecut pe drumuri si sa speram ca in cativa ani :) imi va disparea sentimentul de vinovatie pe care il am cand aud pe cineva: "Dar cu cine sta copilul cat esti tu plecata?" .
Bafta sa te impaci cu alegerea facuta!
Cristina...asa e, si eu aud des intrebarea da cine se ocupa de ea cat esti tu la job? Sau plecata? Avem mare noroc cu Buni care o iubeste mai mult decat cred ca ma iubeste pe mine acum (just kidding) si care ma ajuta enorm. Eu cred si bunicii au rolul lor in dezvoltarea armonioasa a copilului...Daca nu as avea exemplu soacrei mele cred ca nu as fi intr-o dilema atat de delicata...asta e problema...
RăspundețiȘtergereCat de dulce trebuie sa fie Beia cu "pupe" al ei!!!
RăspundețiȘtergereCecilia, dar eu nu inteleg de ce nu poti sa le faci pe amandoua? Bun, performante, performante, dar ce trebuie sa faci ca sa le mentii? Trebuie sa pleci de multe ori pe an, mai multe zile, ca acum?
Beia este un copilas maricel acum. Va merge cateva ore pe zi la gradinita, timp in care iti poti vedea de munca ta. Apoi, o mai ai pe Buni, care cred ca iti este o a doua mana dreapta...mare noroc, iti zic.
Incearca sa gasesti un echilibru. Sa si lucrezi, dar sa ai si timp sa te ocupi de copilul tau.
Te imbratisez si sa treaca cat mai repede zilele departe de fetituca.
Dana draga nu e chiar atat de simplu...pe langa cariera didactica care ma tine intre 6 si 9 ore /zi departe de Beia (ca asta e situatia in invatamintul de stat din romanica: din 2008 sunt blocate posturile...noi ar trebui sa fim 11 oameni la catedra si suntem doar 5 care lucreaza pentru aia 6 care nu pot fi angajati!!!) mai am si partea de cercetare...care nu se poate face doar in cele 2-3 ore ramase din ziua de munca (adica in total 8-11 ore de munca /zi). Plus predari la contracte, plus redactare de cereri de grant si articole, plus congrese plus stagii ca acesta pe care il am acum...toate sunt inevitabile...si necesare. Pentru ca daca nu as avea munca de cercetare as claca repede in socitatea de semidocti in care sunt...de telectuali ce vin doar sa isi ridice banii de la Universitate...si recunosc ca si banii adusi de granturi nu sunt putini si mai ales deloc de neglijat. Asa ca vezi tu...fata de anii anteriori cand munceam inclusiv sambata acum am renuntat la a mai merge in weekend la scoala. Dar asta nu inseamna ca in perioadele de somn ale Isabelei si noaptea tarziu dupa ce o culc nu mai redactez ceva, citesc ceva etc etc. E greu sa ma mentin acolo unde am ajuns. Sacrificiile sunt mari, in primul rand ma sacrific pe mine, imi tot propun de un an sa ma reapuc de tae-bo...cand? Ca am si o casa de tinut si imi place sa gatesc eu mancarea fetei si a lui Sorin. Recunosc ca la menaj am o tanti care vine saptamanal...desi nu e zi sa nu o incep cu aspiratorul si mopul in bucatarie, hol si bai. No...ca acum m-am plans rau de tot. Dar chiar sunt in dilema...
ȘtergereDraga Cecilia, ca mama si ca femeie empatizez intru totul cu framantarile tale. As vrea sa-ti spun ca exista o reteta sigura, dar tu stii dinainte ca nu e asa. Dimpotriva, cele mai frumoase si mai valoroase lucruri din viata vin impreuna cu efort, munca, sacrificiu sau renuntare. Citind postul tau mi-am amintit ca Bertrand Russell are in cartea sa, In Cautarea Fericirii, un capitol chiar pe aceasta tema, capitol pe care ai putea sa-l gasesti util.
RăspundețiȘtergereCred ca si tu realizezi ca viata ta nu mai este, nu mai are cum sa mai fie asa cum a fost inainte de a o avea pe Beia dar, in acelasi timp, nu poti renunta la ceea ce te-a ajutat sa devii persoana care esti acum. La urma urmelor, Isabela va fi copil pentru cativa ani si apoi va pleca din casa ta si tu va trebui sa te redefinesti. In acea perioada, ceea ce vei fi din punct de vedere profesional va deveni din nou foarte important nu numai pentru tine, dar si pentru ea. Tu esti cel mai important model al ei si asa vei fi o foarte mare parte din viata ei, asa ca deciziile pe care le iei acum sunt cruciale si pentru tine si pentru ea. Cunosc prea bine sentimentul de vina teribila atunci cand trebuie sa le spui la revedere copiilor ca sa pleci la serviciu si strangerea de inima ori de cate ori te trezesti intrebandu-te ce fac, daca sunt fericiti, daca nu-i privezi de ceva anume. Pe de alta parte, cunosc mult prea dureros si resentimentele pe care le are un copil caruia i s-a spus de multe ori cat de mult a sacrificat mama ca sa-l creasca, cum a renuntat la ea insasi; vinovatia, frustrarea, mania, revolta ca mama n-a fost ea insasi, ca a luat o decizie pentru care il face responsabil pe el, copilul. (Sa nu-ti imaginezi ca vei avea puterea sa nu-i reprosezi vreodata, cand vei fi teribil de frustrata, dezamagita, manioasa, sacrificiul pe care l-ai facut renuntand la munca ta.) Intre aceste doua forte teribile e ca si cum ai sta unde se bat muntii in capete.
Pe de alta parte, Isabela nu are doar un parinte, ci doi si ambii trebuie sa faca schimbari, sa renunte la unele lucruri, sa puna pe pauza, uneori sa piarda anumite aspecte, in schimbul bucuriei de a avea un copil fericit, inteligent asa cum Beia.
Poate ca, la urma urmelor, nu e o problema de renuntari ci de prioritati. Pentru multa vreme, Isabela va fi prima prioritate si in rest, vei umple timpul si energia cu ceea ce conteaza. Poate pentru cativa ani nu vei mai obtine aceleasi performante profesionale ca in anii anterior, vei fi nevoita sa renunti la unele contracte dar nu-ti va parea rau fiindca vei sti ce e cel mai important. Cand va mai creste, vei face eforturi si o vei lua cu tine. Va fi pe holurile universitatii ca acasa, va sti la 10 ani cu ce se mananca sesiunile stiintifice si la 15 v face experimente cot la cot cu tine. Si, cand, peste ani, Isabela isi va scrie memoriile, sau cand va tine discursul pentru un premiu stiintific, va zice: mama mea a fost profesor universitar si m-a invat primele lucruri despre viata si despre stiinta. Ea mi-a pus prima eprubeta in mana si m-a invatat sa fac lucrurile cu pasiune. Datorita ei sunt acum aici. Atunci (si chiar cu mult mai devreme) tot efortul, toate noptile scurtate, toata dezordinea din casa vor fi un pret prea mic pe care il vei fi platit cu placere.
Joly iti multumesc foarte frumos pentru postarea aceasta deosebita! Ai punctat niste aspecte pe care si eu le trecusem cu vederea. Faptul ca am ajuns unde am ajuns (si mai am un drum tare lung de parcurs pentru a fi acolo unde trebuie) se datoreaza asa cum bine zici si tu parintilor mei. Si mai ales mamei...Pe care nu am auzit-o o data plandandu-se ca ii este greu sau ca a facut atitea sacrificii pentru mine ci tot timpul m-a incurajat si mi-a "hai ca poti, poti! Nu te opri!".
ȘtergereE evident ca nu mai am si nu imi propun sa mai am aceleasi performante ca anii trecuti ci vreau doar sa ma mentin pe "linia de plutire". E clar ca Isabela are acum nevoie de mine, are nevoie de atentia mea si de toata disponibilitatea ea.
E drept ca are doi parinti...dar pe Sorin nu il mai pot schimba. Si el a renuntat la multe si renunta in mod constant dar nu il pot obliga sa renunte la job-ul lui. Iar job-ul lui il solicita 10-12 ore/zi.
Te mai astept pe la noi...iti multumesc pentru sfaturi, mi-a prins tare bine sa te citesc!
Am uitat sa ma semnez si nu stiu de ce profilul meu se numeste asa si mi-e si lene sa caut de unde trebuie sa-l modific. Deci...
ȘtergereCu drag,
Bia :)
Ma gandeam eu ca tu esti Bia draga! Dupa stilul inconfundabil si mai ales dupa pacea si senitatea din spatele cuvintelor tale. Multumesc de sustinere...de multe ori in ultimele zile am vrut sa iti scriu...stiam ca ma poti ajuta cu un sfat, o vorba inteleapta si buna..:)
Ștergere