Nasterea printesei mele Isabela Maria

Azi se implineste un an de cind a aparut in vietile noastre minunea noastra, Isabela Maria.. Mi-am propus zi de zi de atunci sa imi iau ragazul necesar si sa scriu povestea nasterii ei…pina imi sunt proaspete in memorie toate detaliile.

Isabela este cel mai frumos cadou primit de mine pina acum. Si de ce spun asta...pentru ca a fost conceputa de ziua mea in 15 ianuarie si a ales sa vina pe lume la exact noua luni dupa, in 15 septembrie.

Cred...de fapt sunt sigura ca mi-am dorit copilul asta in momentul in care l-am intilnit pe Sorin....e ciudat dar asta am simtit vis a vis de el, ca mi-ar place sa facem un copil impreuna...din pacate ne-a luat 6 ani sa materializam acest gand, aceasta dorinta.

Am aflat ca sunt insarcinata la inceput de februarie, intr-o sambata, dupa 7 zile de intirziere...ca niciodata nu am fost tentata sa fac nici un test din prima zi de intirziere pentru ca ceva imi spunea ca de data asta s-a intimplat minunea.....si asa a si fost: in 7 februarie am vazut si eu “celebrele” doua liniute rosii. In 9 mi s-a confirmat ecografic...si de atunci a inceput marea aventura... Nu o sa uit surprinderea din ochii sotului meu cind i-am aratat testul....

A urmat apoi o frumoasa vacanta la ski, la Soelden, in Austria, cu Isabela de 6 saptamini la mine in burtica...am skiat si ne-am simtit atit de bine....apoi o alta la 16 aptamini la Stubai, Austria cind doar am respirat aer de munte si am facut drumetii si poze nenumarate. A fost si acea amenintare de avort la 12 saptamini si frica de a o pierde dupa ce m-am atasat deja de ea si de idea de a deveni mama....Dupa 7 zile de repaos la pat am realizat ca EA trebuie sa treaca pe primul plan si toate celelalte lucruri ,care odata mi se pareau atat de importante, sa mai coboare de pe primele locuri din lista mea de prioritati.

In rest sarcina mea a decurs lin si normal...controale unde abia asteptam sa imi vad puiutul la ecograf si sa mi se confirme ca e bine si creste, burtica ..care a inceput sa se vada doar la 6 luni....si care acum imi lipseste, miscarile zilnice ale mamarutei si sughitul de seara....vai ce imi lipsesc toate acum. Dar ce satisfactie am cind o tin in brate si ne pierdem una in ochii alteia....

Luna septembrie a venit ca de obicei aglomerata...desi eram deja in concediu prenatal am facut prima sesiune la scoala cu colegii mei in examene cu studentii, corectat de lucrari si pregatirea studentilor de anul V pentru licenta....

Sotul meu intra in lunile de congrese si traninguri...asa ca toata luna august l-am stresat sa terminam camera fetitei si ultimele cumparaturi. Se distra spunand ca am inca timp de ce ma grabesc...cred ca subconstientul meu a simtit ca Isabela va veni mai repede, am pregatit inainte de plecarea lui in Spania ( 8 septembrie) atit camera cat si actele pentru spital si pentru declararea la starea civila....oricum nu se astepta nimeni sa nasc inainte de 20 septembrie.

Si a venit weekendul din 12/13 septembrie cind am stat acasa si am copt vinete, am mai pregatit una alta si nu m-am simtit in apele mele. Toata noaptea de duminica spre luni m-am plimbat la toaleta...apoi luni dimineata la dus am vazu ca incep sa am scurgeri sangvinolente. Mi-am sunat tatal si am fugit in clinica...unde oricum trebuia sa ajung sa ma inilnesc cu anestezistul pentru a alege un anestezic la care sa nu fiu alergica. Pornisem foarte decisa pe idea de cezariana...asa ca toata sarcina m-am pregatit psihic ca nasc prin cezariana...problema era alergia mea la unele anestezice si antibiotice asa incat trebuiau bine alese cele ce se puteau utiliza in cazul meu. Tocmai in acest scop stabilisem intilnire cu anestezisul cu care lucra dr meu....

Cum spuenam...toata sarcina m-am pregatit sufleteste pentru a naste cu cezariana, scuzandu-ma ca am o varsta, nu sunt o fire sportiva si nu as face fata durerilor “facerii”. Se pare ca natura a decis altfel....luni, 14 septembrie, la ora 10 m-am intilnit pe scari cu dr meu care ma intreba intrigat de ce am intirziat ca ma astepta de la ora 9 sa povestim cu anestezistul. Am reusit printre lacrimi sa ii explic ca am scurgeri si mi-e frica de ce e mai rau. M-a linistit imediat si m-a internat pentru a intirzia acel fals travaliu pe care il banuia el. Am stat linisitita ca nu se intilmpla nimic si ca va trece. Intre timp incepusem sa am contractii nu foarte dureroase, se vedea si la monitorizare dar toti ma linisteau spunand ca nu sunt contractii de nascut...asa ca a ramas ca ne vedem marti si decidem ce e de facut. Peste noapte am ramas in spital. Seara mi s-au intetit contractiile, am cerut un no-spa injectabil si la controlul pe masa medicul de garda mi-a dat vestea soc “s-au fisurat membranele”....am observat de fapt asta ca eram ca o sticla fara dop...curgeam toata indiferent ca stateam in pat sau in picioare. M-am mai calmat si am spus ca ce va fi va fi...nu am ce face.....decat sa fiu calma si increzatoare ca totul va fi ok. Am reusit chiar sa si adorm pina pe la 4 dimineata. Dupa care durerile au devenit mai intense...am rezistat doar cu no-spa luat oral pina la 8 cind a aparut dr meu. M-a chemat in sala de consultatii si calm mi-a spus “vai doamna, dar sunteti dilatata 4 cm! Mergem sus in sala de nasteri!”. Normal ca am inceput sa plang...i-am spus ca nu sunt pregatita sa nasc, ca e mic copilul meu (inca nu avea 37 de saptamini ci 36 saptamini si 5 zile), ca sotul meu e plecat in Spania, ca eu vreau cezariana, ca nu pot naste ...etc etc.... Omul ferm mi-a spus sa imi iau lucrurile ca ne mutam in alt salon sus la etajul I. Am ascultat de el, ce sa fac. Intre timp mi-am sunat sotul si l-am scos din lucrarile congresului ca sa ii spun ca merg sa nasc si ca noi nu avem inca un nume stabilit...sa se gandeasca si din lista de nume pe care i-am trimis-o sa aleaga numele fetitei. Imediat mi-a raspuns “Isabela Maria”....si mie mi s-a parut ca suna incredibil. Toata viata mi-am dorit ca pe fetita mea sa o cheme Maria.....

Asa ca mi-am luat valiza si mama (care saraca a rezistat eroic alaturi de mine si pentru asta ii multumesc, a incercat ea sa fie mai tare ca mine si sa ma imbarbateze non stop) si am urcat la etaj la Sala de nasteri....Unde m-a luat in primire moasa....care moasa...jos palaria...un om deosebit de cald si de empatic si care m-a ajutat enorm in acele momente critice. Pentru asta cred ca ii voi fi vesnic recunoscatoare....Intr-o ora aveam deja montata peridurala si intrasem pe pefurzii cu anestezic si ocitocic...ma gandeam ca daca e ca la carte, cm si ora, ma prinde data de 16 nenascuta. Dar am avut noroc de o echipa de profesionsti, anestezistul care mi-a dozat super bine anestezicul si oxitocina....astfel ca la ora 11.30 eram la dilatatie 9 si ma pregateam de impins.
Ei....atunci a inceput distractia...daca pina la dilatatie 9 am fost vesela si am facut conversatie, am vorbit la telefon si am glumit, de la 9 incolo nu am mai avut anestezic si a fost pe viu tot....Toata stima pentru cele care nasc natural fara peridurala...eu nu stiu daca as fi rezistat la durerile acelea live....si acea ora in care am impins mi s-a parut o eternitate, nu am sa uit cum ma uitam disperata la ceasul meu de pe mana si ma gandeam ca a trecut doar 1 minut si iar am alta contractie....care nici sa respir nu ma lasa atit era de intensa. Am stat pe minge, in picioare, pe toaleta, pe pat, am facut orice doar sa coboare mai repede si sa ajung pe masa la impins....mi s-a parut o vesnicie.....cind a spus moasa “gata, urcam pe masa la impins” ma gandeam, uh ce bine, mai am max 15 min (asa spune cartea!)....ei bine au fost inca 45 de minute de impins cu pauze de 1 minut intre...am crezut ca scot tot din mine dar aveam impresia ca doar pe bebe nu....mi sa facut rau de doua ori, mi-au pus masca cu oxigen, dr meu monitoriza copilul non stop, moasa ma incuraja si numara cu mine sa imping de 3 ori pe o contractie, anestezistul imi tinea capul cu barbia in piept sa pot impinge mai eficient....imi aduc aminte ca nici sa strig nu am putut de durere....de abia puteam respira de unde puterea sa mai si strig???? Icneam de durere la fiecare impins si imi aduc aminte ca am spus la un moment dat ca nu mai pot, sa faca ce vor ei sa ma taie dar sa o scoata odata ca eu nu mai pot.....Dr meu ma tot incuraja in stilul lui sugubat....sa nasc odata si sa imping ca se grabeste la sedinta de senat, sa nu mai tin copilul acolo si sa ma grabesc etc etc....imi amintesc ca l-am vazut si am simtit doar cind m-a taiat...apoi dupa alte doua contractii si doua impinsuri sanatoase, s-a apasat dr pe mine...si a iesit capul si am auzit-o....apoi a iesit toata! Si mi-au pus-o pe piept...era asa de mica, umflatica si plina de sange....am pupat-o si pina m-am dezmeticit mi-au luat-o la toaletat....intrebam intr-una daca fetita e ok,e bine? Si toti imi spuneau da, e ok, e bine. A avut 3 kg si 54 de cm....si din cauza expulziei dificile s-a ales si cu un hematom pe partea dreapta....care s-a retras in 10 zile fara probleme ulterioare.

A urmat broderia pe care nu am simtit-o din cauza anestezicuului administrat imediat dupa expulzie si telefonul meu dat sotului la 12.50 in care ii spuneam : “gata, s-a nascut, are 3 kg, 54 cm si apgar 10!!!!” iar el mirat mi-a replicat “cum, asa repede????”. Imi venea sa il strang de gat...asa repede dar asa de intens. Si imi aduc aminte ca i-am spus ca imi doresc si al doilea copil....acolo pe masa de nasteri eu deja ma gandeam la al doilea copil..:))

Acum stau si ma gandesc cate idei preconcepute aveam si cum nasterea asta mi le-a demolat pe toate. Ceea ce am simtit dupa nastere (nu vorbesc de dureri, ca alea se uita) a fost o enorma mandrie ca am dat nastere puiului meu, m-am simtit puternica si in sfarsit FEMEIE....si am concluzionat ca nici o alte senzatie sau experienta nu se compara cu aceea de a da nastere puiului tau!

Asa a venit pe lume printesa mea....azi face un an si eu nu ma satur sa ma uit la ea si sa ma mir ca am fost capabila sa creez ceva atit de perfect. E satenuta, cu ochi albastri si grasulica ca o gogoshica...iar eu sunt iremediabil si pe viata indragostita de printesa mea mica Isabela Maria!


15 septembrie 2010