Se apropie...23 ianuarie, data la care plec pentru o luna la Florenta, intr-un stagiu de perfectionare/cercetare. Ma gandesc cu groaza (ca niciodata de altfel, Florenta e unul din orasele preferate in care tot timpul m-am dus si am sejurnat cu mare placere) la cat de greu imi vor trece zilele fara Isabela acolo. Chiar daca am prevazut o pauza la mijloc de stagiu de 4 zile acasa...mi se pare infiorator de mult sa stau fara ea.
Ma gandesc ca nu va percepe chiar asa de dramatica plecarea mea pentru ca ramane cu Sorin si bunicii. Dar mie de acum mi se rupe sufletul si am lacrimi in ochi numai gandindu-ma la ce multe zile si mai ales nopti voi lipsi de langa ea. Si incep, incet, incet sa ii inteleg pe ai mei parinti...panica lor, frica lor, dorul chinuitor ...cu care i-am stresat in toate plecarile mele pe perioade mai scurte sau mai lungi.
Poate ca multa lume gandeste ca e alegerea mea...se poate si fara job si fara stagii si fara proiecte de cercetare. Teoretic se poate. Practic am vazut pe pielea mea ce a insemnat 2 ani de pauza (ok, de acord nu totala...dar am avut o pauza de 2 ani la cercetare, congrese, stagii). Nu e vorba de bani cat de ceea ce fac cu pasiune. Si ma incapatanez sa cred ca pentru echilibrul meu interior trebuie si pot sa le fac pe amandoua: Isabela si cercetare. Sper sa ma tina avantul si optimismul acesta cat mai mult si sa ma ajute sa trec mai usor peste perioade ca cea care urmeaza...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu