Am primit leapsa de la Nela saptamana trecuta cu cele 10 lucruri pentru care sunt recunoscatoare. Initial m-am gandit 10?! Uau...asa multe...dar acum cand trebuie sa le pun pe hartie mi se pare ca trebuie sa cuprind mult prea multe in doar 10 itemi. Asa incat o sa incerc sa ma limitez la cele mai importante persoane/lucruri carora le sunt recunoscatoare:
1. Parintilor mei. Tatalui meu pentru ca tot timpul a crezut in mine si m-a incurajat, m-a facut mereu sa merg mai departe si sa depasesc limite, m-a invatat ca important in viata e ceea ce esti si omul din tine, omul de langa tine si prietenii. Ca nu e important ce ai ci e important ce fel de om esti. Ca educatia e esentiala in evolutia mea. Ca pot si trebuie sa fac mai mult decat el...Mamei pentru ceea ce am devenit ca femeie si acum mama. Pentru calmul si blandetea ei. Pentru eleganta si nobletea ei. Pentru ceea ce m-a invatat si continua sa ma invete zi de zi. Pentru ceea ce sunt!
2. Lui Dumnezeu, fortei divine si creatoare cea care ma vegheaza de acolo de sus. Si care ma iubeste. Si care m-a invatat sa imi deschid ochii si sufletul si...sa cred! Sa cred ca minuni se intimpla in fiecare zi. Stiu ca fara credinta in viata mea pesonala si mai ales cariera mea ca cercetator nu ar fi nimic. Lui trebuie sa ii multumesc pentru cea mai mare minune din viata mea: Isabela!
3. Isabelei. Pentru ca m-a ales sa ii fiu mama. Pentru ca e perfecta. Si iubitoare. Pentru ca e aici cu noi! Pentru izvorul acesta de dragoste neconditionata cu care ne inconjoara zi de zi. Pentru ceea ce m-a facut sa devin. Mai rabdatoare, mai calma, mai inteleapta, mai calda.
4. Lui Sorin. Pentru faptul ca a avut curaj sa intre intr-o relatie cu o persoana dificila ca mine. Pentru ca ma sustine, ajuta si incurajeaza permanent. Pentru libertatea care mi-o ofera. Pentru afectiunea lui. Pentru faptul ca e tatal ideal si pentru ca se straduie sa fie si un sot incredibil!
5. Profesorului Moinet. Este mentorul meu. Am avut sansa incredibila de a invata meserie de la unul din cei mai buni electrochimisti ai Europei. Am avut sansa sa ii devin doctoranda dar si fiica de suflet. Profesorului Moinet ii voi fi vesnic recunoscatoare pentru incredibila lui disponibilitate, lectiile de viata pe care mi le-a dat si pentru tot sprijinul si prietenia cu care m-a inconjurat mereu.
6. Bunicii mele pe linie materna. Cea care m-a invatat sa gatesc, sa tin o casa cum zicea ea, sa fiu cocheta si eleganta. Sa iubesc bijuteriile si lucrurile frumoase. Sa nu ies din casa nearanjata chiar daca merg doar doi pasi mai incolo. Cea care tot timpul mi-s spus ca "ce nu se vede se observa". Cea care imi lipseste inca (dupa 7 ani de cand nu mai e) teribil si de care mi-e dor mereu...
7. Orasului incredibil in care locuiesc...il iubesc si ma idendtific cu el. Imi lipseste teribil de fiecare data cand plec. Asa cum e ...cateodata prafos, aglomerat, agitat...e al meu, m-am nascut aici si aici ma simt acasa!
8. Celor care au inventat telefonul ,netul si tot ce tine de comunicatii. Asa pot sa fiu aproape permanent de cei dragi.
9. Prietenilor mei...putini dar buni! Care ma suporta cu stoicism, au tot timpul cate un umar pentru mine pe care sa baun, care ma iau asa cum sunt si ma accepta fara sa incerce sa ma schimbe.
10. Jobului meu...care imi ofera atatea satisfactii dar si provocari. Si aici ar trebui sa spun ca ii sunt recunoscatoare si prof G. care mi-a indreptat pasii spre ceea ce fac azi si m-a impiedicat sa iau o alta decizie care pe termen lung s-ar fi dovedit proasta. Sau poate aici ar trebui sa spun ca sunt recunoscatoare in general celor ce ma lasa sa imi fac de cap in laboratorul meu si ma mai ajuta si sustin cum pot ca eu sa fiu creativa, intrebatoare si incapatinata in a merge pana la capat pe cararea aleasa.
Si voua fetelor care imi sunteti alaturi in ceea ce a fost si este odiseea septembrie octombrie 2009...voua va sunt recunoscatoare ca m-ati ajutat, sustinut si amuzat...si lately pentru ca imi dati teme de casa din ce in ce mai interesante!
Ce frumos, Cecilia! Chiar asa te si percep si eu, ca o lady de Cluj, rafinata si intelectuala. Pupici!
RăspundețiȘtergereCe minunat ca ai atatea bucurii pentru care sa fii recunoscatoare!
RăspundețiȘtergereO saptamana placuta iti doresc!
Ce fain ai scris, Cecilia! Exact cum ma asteptam, de altfel!
RăspundețiȘtergereCe multe lucruri avem noi doua in comun!
Pupici!