Dilema dilemelor

Azi avem excat o luna de mers la gradi. De fapt din cele 22 de zile noi am fost cam 12...restul am fost bolnave si trei zile in deplasare la Belgrad. Dar chiar si dupa o luna de gradi diminetile sunt crunte...de cum o trezesc la 7.30 incepe aceeasi litanie "mami nu vreau la gradi, vreau la buni, vreau la casa mea, vreau cu tine la studenti". Si asta dureaza pana la gradi, acolo pe hol pana o imbrac cu hainele de interior...o las cu lacrimi pe obraji langa educatoarea care ma asigura ca nu mai plange decat 2-3 minute dupa ce plec. 2-3 minute!!!! Ies si ma poztez la geam dupa bradul care imi mascheaza lacrimile...o vad cum mai plange, nu o baga nimeni in seama, apoi la un moment dat se resemneaza si trista merge intr-un colt...ia o carte, sau un puzzle si incepe sa mestereasca cate ceva... Si asta dimineata de dimineata. Pe mine acest refuz al ei m-a adus in pragul disperarii...toate zilele mele sunt triste, enervante, pline de temeri si angoase ca e acolo singura si plange dupa mine...Toata lumea imi da sfaturi binevoitoare, unii imi chiar fac reprosuri ca eu sunt de vina, ca e prea legata de mine, ca e rasfatata, ca nu am educat-o cum trebuie, ca nu va face fata in viata de una singura, CA NU ESTE UN COPIL INDEPENDENT. Nu ma mai obosesc sa le raspund...mi se pare inutil. Asta e lumea in care traim...nu trebuie sa fim empatici la cei din jur ci trebuie sa fim INDEPENDENTI. Ei bine eu una probabil nu sunt facuta pentru lumea in care traiesc...eu sunt dependeta de dragostea copilului meu, de imbratisarile lui, de afectiunea partenerului meu de viata, de atentia parintilor mei...imi pasa ce se intimpla cu cei din jurul meu si as face orice sa nu ii vad suparati. In aceste conditii ajung la concluzia ca probabil nu sunt apta sa imi educ copilul pentru lumea asta, in care trebuie sa traiasca...nu o pot face indiferenta, nu ii pot intoarce spatele, nu pot sa nu sufar cand stiu ca am lasat-o chiar si pentru 4 ore singura, cu lacrimile pe obraz, plangand dupa mine. Si atunci....ce sa fac? Cel mai de bun simt raspuns e sa renuntam la gradi si sa stam acasa...dar ce voi face atunci cand vom incepe clasa pregatitoare? Scoala? Vad ca evolueaza...stie asa de multe cantece, poezii, picteaza si acasa si coloreaza cu mult mai multa atentie si dexteritate...stie cuvinte noi in engleza...e in grupa cu prietena ei din parc cu care se intelege atat de bine. Dar dimnineata tot plange...asa incat eu traiesc zi de zi cu aceasta dilema... Continuam sau renuntam?