A trecut o saptamana de cand am scris ultima postare dar starea noastra generala este aceeasi: Isabela agitata in asteptare de canini (2!!!) iar eu prinsa cu multe, mult prea multe treburi si sarcini, obosita si agitata si eu de agitatia ei. Dar a venit weekendul si sper sa ne revenim. Eu sa ajung la zi cu somnul si sa o pot distra incat sa nu isi aduca aminte ca o dor gingiile.
Vremea nu prea tine cu noi, e urat, ploua mocaneste, e frig (am scos iar gecile de iarna, la ora 12 erau 7 grade la Cluj!) si bate un vant teribil. Bine ca mai ploua se mai curata aerul de norii imensi de praf produsi de santierul noului stadion (noi practic stam vis-a vis de acel imens santier). Abia astept sa il finalizeze...eu sunt cu sinusul inflamat de cand s-a topit zapada si efectiv nu mai fac fata la sters praful in casa de 2-3 ori/zi.
Am si uitat ca a fost 1 mai...la noi din pacate nu s-a simtit. Am facut parastasul de 1 an dupa mama lui Sorin...lume multa, lacrimi (inca!), agitatie, mancare, povesti. Isabela a fost atat de agitata incat nu am reusit sa o culc deloc toata ziua...iar seara a fost...de vis! Cu plansete, strigate, frecat de ochisori de oboseala.
Oricum am observat ca somnul ei e foarte agitat. De doua zile o culc cu mine in patul mare (profitam ca nu e tati acasa) si ma trezesc mereu ca e ba cu picioarele peste mine, ba cu ele la capul meu (desi o culc langa mine, practic paralela cu mine!) ba e cu capul in noptiera si picioaele ii atarna jos din pat...nu spun ca in prima noapte desi am tapetat pe jos cu perne nu am dormit de grija de a nu pica Isabela din pat. Nu a picat ca am tot tras-o spre mine....dar a fost experienta vietii.
Am avut zile cu cate 4 ore de curs...si efectiv nu stiu ce le-am spus studentilor. Sper sa aflu saptamana viitoare (cam atat sunt de obosita, noroc cu blackberry-ul si agenda de pe birou ca altfel nu stiu ce as face...uit tot si dorm pe mine).
Si ca sa termin cu vaetatul spun si ca ma doare sufletul si sunt intr-o dilema imensa: de fiecare data cand ies din casa sa merg la scoala, Isabela se pune pe plans (da' plans din ala sfasietor de o aud de jos). Si plange o bucata buna de timp...acum a ajuns sa planga doar cand ma vede ca incep sa ma imbrac. Si stau si cuget (in loc sa dorm) ca imi traumatizez copilul (inutil?) si nu stiu cum sa fac fata situatiei. Sa ma las de job si sa ma mut la tara (sincer asta imi vine sa fac de 20 de ori/ zi) sau sa ma duc inainte gandind ca cineva imi va ridica statuie ca m-am jertfit pe altarele universitatii si ale stiintei (haha!)? Sotul meu imi spune sec ca ii va trece...oare? Si cu ce pret?
Na...ca nu am vrut sa fie o postare negativa...dar vad ca e cam in ton cu vremea de afara...cenusie gri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu